GUVERNUL ROMÂNIEI

Instituţia Prefectului

Judeţ ILFOV

Scurt istoric:

Cele mai vechi urme de locuire descoperite în perimetrul actual al judeţului Ilfov datează din Neolitic, prin vestigiile scoase la iveală în localităţile Cernica, Glina şi Vidra. Cucerirea (101-102, 105-106) şi apoi ocupaţia romană (106-271/275) a Daciei, au influenţat meleagurile ilfovene de azi, iar năvălirile, ocupaţiile temporare ale altor popoare din secolele III-VII au lăsat urme în viaţa locuitorilor, fără însă să-i disloce din locurile pe care le ocupau.
În arealul satului Fundeni (Dobroieşti) s-au descoperit urme ale populaţiei autohtone din secolul al VI-lea.
În Evul Mediu, printre aşezările cu populaţii stabile apare consemnat în hrisoavele vremii Snagovul, legat de Mânăstirea Snagov, ctitorie din secolul al XIVlea a Domnului Mircea cel Bătrân.


Primele referiri la existenţa teritorială a judeţului Ilfov datează de la începutul secolului al XVlea, fiind legate de râul Ilfov, de la care se pare ca judeţul a preluat numele. Prima menţiune documentară, despre judeţ apare într-un hrisov din 23 martie 1482, emis la Gherghiţa de către domnul Basarab cel Tânăr, prin care domnitorul dăruieşte Mânăstirii Snagov unele sate şi munţi şi-i oferă unele privilegii (..." Si iarăşi oricâte sate are Sfânta Mânăstire în judeţul Elfov, iar ele să se ia birul de la vecinii mânăstirii"...). De atunci judeţul a evoluat şi s-a dezvoltat în limite variate, fiind (în ultimele decenii ale secolului al XX-lea) cel mai forfecat şi mai ajustat judeţ al ţării.
În toate formele administrative mai vechi, oraşul Bucureşti, aflat în partea centrală a judeţului Ilfov, era înglobat în teritoriul acestuia. La ultima modificare administrativ㠖 teritorială majoră, din 17 februarie 1968, oraşul Bucureşti a fost declarat municipiu şi a devenit unitate de sine stătătoare, cu rang de judeţ, evoluând în afara limitelor judeţului Ilfov.
Teritoriul actual al Ilfovului reprezintă o relicvă a judeţului de odinioară, cu rădăcini ancorate în secolul al XV-lea. De-a lungul timpului, şi cu precădere în a doua jumătate a secolului XX, acesta a cunoscut cele mai mari amputări teritoriale, ajungând la suprafaţa de 1583 kmp (0,67% din suprafaţa ţării) în prezent, faţă de 5176 kmp în 1937 şi 8225 kmp în 1972 (cu 2 municipii, 2 oraşe, 125 de comune şi 418 sate). La 23 ianuarie 1981, judeţul era un sector de sine stătător, denumit Sectorul Agricol Ilfov (avea un oraş Buftea, 26 comune şi 73 sate).
În 1996 conform Legii 24 din 12 aprilie, denumirea Sectorului Agricol Ilfov a fost înlocuită cu Judeţul Ilfov, iar în urma aplicării Legii nr. 50 din 10 aprilie 1997 a fost trecut în categoria judeţelor.

Relieful:

Judeţul este situat în exclusivitate în zona de câmpie, cu o altitudine între 50 şi 120 m, aparţinând (integral sau parţial) subunităţilor Câmpiei Vlăsiei (porţiuni din câmpiile Snagovului, Moviliţei, Câlnăului ş.a, precum şi Câmpia Bucureştiului în întregime) în cadrul căreia se evidenţiază interfluviile largi (48 km), presărate cu crovuri, movile, văiugi, lacuri.

Clima:

Clima este temperat continentală cu nuanţă excesivă, cu veri călduroase şi secetoase şi ierni friguroase, dominate de prezenţa frecventă a maselor de aer rece continental din E, sau arctic din N şi de vânturi puternice care viscolesc zăpada. Valorile medii multianuale ale temperaturii aerului înregistrează o uşoară creştere de la N (10.5 grade C) la S (11 grade C). Temperatura maximă absolută (40 grade C) a fost înregistrată la Snagov (20 august 1945), iar temperatura minimă absolută (-35 grade C), tot la Snagov (25 ianuarie 1942). Amplitudinea rezultată din cumularea valorilor extreme (75 grade C), precum şi aceea a mediilor lunare ale temperaturii aerului (25 grade C) reflectă caracterul continentalismului accentuat al climatului judeţului Ilfov. Cantitatea medie multianuală a precipitaţiilor oscilează în jurul valorii de 500 mm (la Brăneşti şi Vidra). Regimul eolian se caracterizează prin predominarea vânturilor dinspre NE (21.6 %) şi E (19.7 %) care bat cu viteze medii anuale de 2-2.5 m/s, cu maxime pe timpul iernii ce pot depăşii 125 km/oră.

Reţeaua hidrografică:

Zona, în trecut, era acoperită de foarte cunoscutul Codru Vlăsiei, devenit Câmpia Vlăsiei, care este străbătută acum de râurile Ialomiţa, Argeş, Sabar şi Dâmboviţa. De asemenea există şi o serie de râuri mai mici care îşi au obârşia pe teritoriul judeţului Ilfov (Pasărea, Mostiştea, Ilfov, Câlnău, Cociovăliştea, Slotea, Cocioc, Vlăsia etc.). Reţeaua hidrografică are o densitate de 0.2-0.3 km/kmp, multe din râurile mici având un curs semipermanent, secând în timpul verilor secetoase. Lacurile naturale şi antropice sunt concentrate, cu precădere în partea de N, de V, şi de E a judeţului. Cele mai importante lacuri sunt: Snagov (575 ha), Căldăruşani (224 ha), Buftea (307 ha), Buciumeni (60 ha), Mogoşoaia (92 ha), Pantelimon (313 ha), Cernica (360 ha). Suprafaţa ocupată de ape este de 5311 ha în 2006 faţă de 5479 în anul 2001.

Resursele naturale:

În subsolul judeţului Ilfov resursele naturale sunt limitate, fiind depistate câteva zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale în special în localităţile Periş, Moara Vlăsiei, Pasărea, Căţelu, Bragadiru, Jilava. Exploatările de nisip şi balast se efectuează în albiile râurilor mari, în special în lunca Argeş – Sabar (la Bragadiru şi Jilava).